Producția de îmbrăcăminte

Pentru noi, moda este arta auto-exprimării în producția de îmbrăcăminte. Moda reflectă atât gândirea cât și gusturile oamenilor unei epoci și asta se poate vedea în toate aspectele vieții dar cel mai accentuat în hainele, vestimentația persoanelor. Este felul în care comunicăm personalitatea în fața comunității în care trăim, poate arăta cine ești, starea ta de spirit, ce cultură reprezinți practic cum te raportezi la lumea din jur. Hainele care nu sunt doar obiecte de funcționale chiar dimpotrivă ele sunt o extensie a personalității. Ele sunt legăturile prin care îți definești identitatea chiar și modul în care vrei să fii perceput de lume, fiecare culoare, fiecare desen, fiecare simbol articol, spune câte ceva despre purtătorul lui, un semn subtil care comunică rolul pe care vrei să-l joci în societate. Noi, la Viscom România putem să implementăm tehnologii noi în producția de îmbrăcăminte, putem îmbunătăți sau diversifica gama de produse din portofoliul tău. Îți putem oferi soluții astfel încât orice idee a ta să poată deveni realitate, pentru că știm că tehnologia e un catalizator a creativității și eficientizării costurilor.   

Te invităm să descoperi instrumentele în producția de îmbrăcăminte prin care inovația se întâlnește cu stilul:

Producția de îmbrăcăminte prin Sublimare clasică  ( cu hârtie de transfer)

Imprimantele de sublimare clasică folosesc un proces special în care cerneala se printează pe o hârtie de transfer. Apoi printul alături cu materialul textil pe bază de poliester se pun într-un calandru, unde cerneala solidă trece direct în stare gazoasă sub acțiunea căldurii. Acest proces permite cernelii să pătrundă în fibrele materialului textil și să se fixeze permanent. În final rezultă culori foarte puternice, rezistente la spălare. Noi vă punem la dispoziție imprimante de sublimare de la Gongzheng precum  Apsaras G2, Apsaras G4G4L , Apsaras G5 - G5 MAX și Apsaras G7. Toate oferă produs finit asemanator, diferențele constând în viteza de lucru și lățimea de imprimare, unele atingând chiar viteze de până la 660 m²/h

Producția de îmbrăcăminte prin sublimare hibridă

Sublimarea hibridă este făcută de o imprimantă specială care știe atât să imprime pe hârtie de transfer dar și direct pe materiale textile. Un avantaj major al imprimării directe prin sublimare este că nu necesită hârtie de transfer sau calandru, simplificând procesul și reducând timpul de producție. Produsul finit iese direct din imprimantă, gata pentru utilizare sau montaj. Imprimanta noastră Apsaras G4D MAX echipată cu patru capete este compatibilă cu ambele tipuri de imprimare la o viteză incredibilă de 150 m²/h

Mese de tăiere în producția de îmbrăcăminte

Mesele de tăiere de tip flatbed sunt echipamente profesionale utilizate pentru tăierea precisă a textilelor, cu sau fără funcție de frezare. Ideale pentru industria modei unde oferă eficiență, versatilitate și calitate în procesul de prelucrare. Masă de tăiere textile Viscom Industrial CO2TX-1610/1810. Comparativ cu tăierea manuală, masa de tăiere automată pentru textile Viscom Industrial CO2TX-1610/1810 oferă o viteză mult mai mare, precizie constantă, reducerea pierderilor de material, optimizarea forței de muncă și o calitate superioară a produsului finit.

Print pe bumbac în producția de îmbrăcăminte

Imprimanta Gonghzeng Apsaras G4P imprimanta de 1950 mm este gândită pentru a  imprima direct pe bumbac,  conceptul acesta este ideal pentru printuri pe tricouri, hanorace și alte textile, rezultând o calitate superioară de print fără a afecta textura materialului. 

Procesul DTF ( Direct to Film ) în producția de îmbrăcăminte

Printurile DTF, deși nu par foarte relevante in industria modei, ocupă totuși o poziție importantă în această piață. Datorită simplicității a tehnologiei DTF pentru că se printează design-ul pe o rolă de film, iar apoi se realizează transferul direct pe țesătură. Cu un mic design așezat în locul potrivit pe un tricou alb sau colorat poate schimba aspectul întregii tale ținute. Pentru asta îți stau la dispoziție imprimantele noastre Gongzheng PIXY T2 și Gongzheng PIXY T4 sunt gata să deservească ori provocare la o viteză impresionantă de 12 m²/h.

Imitație de broderie

 Da, cu imprimanta noastră poți face chiar și imitație de broderie. Imprimanta Pixy U3T lucrează cu o tehnologie care redă aspectul broderiei clasice, oferind calitate și eleganță similară dar în timp mai scurt, și costuri reduse.

Folie de aur

Aurul, materialul etern care a devenit simbol al luxului și al valorii, aduce fiecărui design strălucire, eleganță și rafinament, iluminând ca o rază de soare aura unică și irezistibilă ori cărui material pe care apare.  Și tu poți face asta cu ori care design de al tău folosind folia noastră DTF de aur. Este suficient un singur pas, unde înlocuiești folia standard albă de DTF cu o folia aurie, și printurile tale vor căpăta un aspect diferit și strălucitor. 

TPU 3D Hot  Stamping

Tehnologie nouă pe piața românească în industria de producția de îmbrăcăminte, care permite realizarea unor badge-uri cu efect 3D, dar care nu sunt brodate ci printate UV, cu imprimantele de ultima generatie Gongzheng H6090EI, H6090EP, H0906EI și H1612EI. Badge-urile 3D adaugă o valoare vizuală în articolele de textil prin profunzime și textură. Această tehnologie se regăsește la branduri de lux și colecții unice ( limited edition ). Dacă vrei să creezi ceva unicat tehnologia asta este un ”must have"„  în atelierul tău.

Folie de transfer termic

Termotransferul este un proces ce implică imprimarea și/sau tăierea computerizată a unor folii adezive speciale și aplicarea lor pe suprafața de personalizat cu ajutorul unei prese termice.  Pentru a putea produce articole din textil personalizate cu folie de transfer termic neapărat ai nevoie de un cutter  unde noi de la Viscom România îți putem recomanda cutterul Roland GS2-24 care datorită calităților dimensionale încap chiar si pe o masă de birou. Este necesară și o presă termică precum presă termică Stahls MAXX CLAM. Dacă vrei să și printezi pe ele, de o imprimantă Roland BN2-20A să îți aducă la viață ori ce idea de a ta produs digital, și bine înțeles o să ai nevoie de folie de termotransfer de o înaltă calitate precum Stahls care le poți găsi de două tipuri Folii termotransfer Stahls CAD-CUT și Folii termotransfer Stahls CAD-COLOR. Noi le avem pe toate gata pregătite să ajungă la tine, chiar și Accesorii folii termotransfer care îți pot ușura munca ta. 

După cum vezi, avem soluții tehnologice inovatoare pentru producția de îmbrăcăminte, ne-ar face plăcere sa auzim nevoile tale specifice. Completează un formular de oferta si unul dintre specialiștii noștri te va contacta în cel mai scurt timp posibil.

CERERE OFERTĂ DE PREȚ

    INFORMAȚII ȘI COMENZI